Carti:



1) Denis Deletant - Communist Terror in Romania (publicata in anul 2000)

Una din cartile autorului englez in care adevarul istoric e un pic mai corect redat. Interesanta descriere a luptelor pentru putere dintre factiunea moscovita (Ana Pauker) si factiunea autohtona (Gheroghiu Dej). Aici se gasesc si detalii importante despre felul cum operau consilerii sovietici, despre procesele inscenate politicienilor si intelectualilor romani.

Totusi, autorul face niste afirmatii paradoxale. In descrierea dificultatilor inerente cercetarii pune accentul pe doua aspecte. Pe de-o parte reticenta si refuzul tuturor celor intervievati de a vorbi despre legatura dintre Departamentul General al Securitatii Poporului (din 1956 Departamentul Securitatii Statului) si Moscova. Celalalt obstacol identificat de autor e refuzul intervievatilor de a vorbi despre propriile fapte discutabile.

Mai apoi autorul arata cu argumente cum DGSP si apoi DSS au fost puse pe picioare de consilerii sovietici. Si mai departe, in mod bizar, incearca sa il contrazica pe Mihai Pacepa care sustine ca atat colonelul NKVD Alexandru Nicolschi, cat si generalul NKVD Gheorghe Pintile aveau o linie telefonica directa cu Moscova.

Intr-o tara ocupata de Armata Rosie, in care serviciile secrete erau reorganizate de agenti NKVD, e greu de presupus ca nu exista o legatura telefonica cu superiorii de la Moscova.

Genul asta de argumente partinitoare sunt presarate in tot volumul.

Denis Deletant se dovedeste in urmatorul sau volum a fi si mai partinitor decat in primul, dupa cum se va vedea, lucru care face ca lectura textelor sa ceara in mod permanent foarte mare atentie la fiecare afirmatie facuta.



2) Denis Deletant - Ceausescu and the Securitate (publicata in 1995)

Jumatate din volum se regaseste, mai detaliat si mai bine tratat, in volumul 'Communist Terror in Romania'. Parte din prefata cartii e dedicata in mod bizar infirmarii afirmatiilor lui Mihai Pacepa, din 'Orizonturi Rosii' si din 'Cartea Neagra a Securitatii'.

Cu toate astea, cartea reuseste mai degraba sa sustina mare parte a lucrurilor spuse de Pacepa. Faptul ca Ceausescu facea spionaj industrial, ca avea spioni la NATO in Franta, ca ii vindea pe cetatenii germani si evrei pe bani tarilor lor de bastina, ca isi supraveghea poporul, ca ii punea pe dizidenti nu in celule ca Dej, ci in spitale psihiatrice, toate astea sunt dovedite de autor cu documente si marturii.

Chiar si asa, insista pe faptul ca afirmatiile lui Pacepa din cartile citate mai sus ar fi 'racy', adica 'fantastice', 'umflate'. Pentru un cititor care parcurge cartile amandorura, pare mai degraba ca Deletant urmareste sa il discrediteze in fata cititorului pe Pacepa.

Sursele principale pentru documentele folosite in 'Ceausescu and the Securitate' sunt, asa cum spune Deletant, Virgil Magureanu, dar si persoane neidentificate, a caror identitate nu o poate enunta in carte din motive de confidentialitate.

Pentru un istoric care vrea sa prezinte adevarul evenimentelor, Deletant e pus intr-o pozitie incomoda. E clar ca SRI nu avea nici un interes sa deschida o cercetare de adancime in istoria sa recenta, e clar ca documentele predate spre cercetare au fost triate si la fel de clar e ca sursele celelalte nu pot fi nici ele credibile academic, in masura in care nu vom sti niciodata cine sunt.

Deletant ramane astfel cu o singura optiune - sa prezinte publicului versiunea oficiala, a SRI, despre Securitate dupa 1965.

Exact asta e ceea ce face autorul, cu brio.

Chiar si in acest context, e absolut dubioasa sustinerea cauzei 'rezistentei prin cultura', asa cum a fost ea enuntata de Noica si Liiceanu. Aceasta atitudine nu a avut nici un impact social mai larg (asta lasand la o parte efectul de paralizare a gandirii critice prin afirmarea exemplului exercitiului culturii inalte ca discurs total divortat de realitatile imediate ale epocii), fiind constransa de natura discursului la a fi un subcapitol al dezbaterii culturale din epoca. E de ajuns sa se compare aceasta atitudine cu dizidenta lui Paul Goma, pentru a ajunge la concluzie apropo de distanta autoimpusa a intelectualilor romani fata de realitate.

Partea cu adevarat interesanta a cartii e finalul, in care chiar si Deletant, cu toate partinirile si filtrele aplicate de el insusi sau de altii, observa cu atentie transformarea nomenclaturii si a ofiterilor de securitate in noii politicieni si afaceristi de dupa 1989, lucru pe care il gaseste regretabil, un real obstacol in calea instaurarii oricarui fel de democratie in Romania, pe termen lung.



3) Mihai Dorin - Romania de la Comunism la Mineriade (publicata in 2006)

O carte cu niste afirmatii foarte directe si coerente care a fost preluata de presa in modurile cele mai intortocheate posibil. Ca obstacolele cercetarii, ca e un dictionar de terminologie politica, etc.

Autorul spune clar, cu argumente si bibliografie urmatoarele: revolutiile din Europa de Est au fost facute de serviciile secrete vestice si estice, care se intelesesera inainte ca lucrul pe care il numim curent comunism urma sa cada. In ecuatia asta, personaje ca Ion Iliescu sunt desemnate de autor ca fiind agenti KGB. Astfel, Revolutia de la 1989 este pentru autor o manevra de reconfigurare a unui sistem de la guvernarea prin teroare, la guvernarea prin capital.

Mihai Dorin subliniaza si el, ca detinatorii terorii pana in 1989 sunt cei care detin capitalul dupa 1990.



4) Mihai Pacepa - Orizonturi Rosii (publicata in 1987)

Autorul este ofiterul cu gradul militar cel mai mare care a fugit din Blocul Estic in America in timpul Razboiului Rece. In anul 1978 era adjunctul Departamentului de Informatii Externe, consilerul lui Nicolae Ceausescu si secretar de stat in Ministerul de Interne.

Afirmatia centrala a cartii este faptul ca Nicolae Ceausescu juca in mod constient un joc dublu, in care aparea pe de-o parte pentru conducatorii din vest a fi un dictator luminat, iar pentru cei din est, unul dintre cei mai sireti lideri, care amageste vestul pentru a le fura tehnologiile, fie ele industriale sau militare.

Personajul e discutabil, faptul ca se ascunde dupa o identitate intima construita pe coordonate crestine si artistice fiind mai degraba o masca a cuiva care de bine de rau e un profesionist al disimularii. La fel, afirmatia lui recurenta ca nu a omorat, sau nu a dat ordin sa omoare pe nimeni e discutabila si chiar el vorbeste despre cetateni straini care au murit in urma ordinelor lui.

Cartea ramane totusi una dintre putinele marturii 'dinauntru'. Daca toti veteranii Securitatii si-ar publica memoriile, in care ar spune cel putin la fel de mult, ar fi usor de pus faptele cap la cap si gasit numitorul comun.

Pacepa si-a dat seama ca urcand din ce in ce mai sus in ierarhie va trebui fie sa faca lucruri regretabile, fie ca va muri, inlaturat in lupta pentru putere, asa cum au murit si alti ofiteri de rang superior in vremea lui.

Fugind in SUA a scris un manual folosit de trupele NATO in confruntarea cu KGB-ul si a devenit consilier pe probleme de securitate al CIA.



5) Mihai Pacepa - Cartea Neagra a Securitatii, vol I-III (1999)

O extindere a 'Orizonturi Rosii', cu mai multe documente. Cartea se gaseste destul de greu, fiind uneori disponibila pe okazii.ro. Una dintre tezele centrale e legata de viziunea lui Stalin asupra Partidului Comunist, pe care acesta il vedea drept o gloata de oameni care vorbeau degeaba. Pentru Stalin politia secreta parea sa fie un organ mai eficient si mai important, in jurul caruia a organizat mai departe administratia Uniunii Sovietice.

Partidul a ramas astfel doar un paravan, o interfata intre mase si ofiterii de informatii, in frunte cu conducatorul.

O a doua teza e legata de caracterul de despotism asiatic al oranduirilor politice din Rusia si din Imperiul Otoman, in cadrul carora o elita militara guverneaza prin legea terorii restul populatiei.

O a treia teza este legata de specificul serviciilor secrete rusesti, interesate in egala masura de spionajul extern, dar si de supravegherea activa a populatiei propriei tari. In viziunea autorului, serviciile secrete occidentale se ocupa exclusiv cu relatiile externe si cu siguranta militara a statului, neimplicandu-se in vietile cetatenilor tarilor lor.

Cele trei volume au fiecare cate un subtitlu:

Vol I - Rolul politiei politice si al spionajului in Romania comunista
Vol II - Viata mea alaturi de Gheorghiu-Dej
Vol III - L-am tradat pe Ceausescu



6) Alexandru Polgar, Adrian Sarbu (coordonatori) - Genealogii ale Post-Comunismului

Un volum de texte teoretice, filosofice sau antropologice, despre notiunea de post-comunism. Tezele centrale ale cartii sunt doua. Comunismul, ca idee utopica, egalitara nu s-a materializat istoric. Comunismul, ca organizare de partid si de stat, neputand sa ajunga in utopie, a sfarsit prin a fi de fapt un capitalism deviant, un socialism de stat, un sistem in care exista atat proprietate, cat si schimburi economice.

Odata cu aceste afirmatii se pune un semn de egalitate, desigur, de acceptat cu toate nuantele, intre cei doi termeni aparent dihotomici. Comunism (real) = Capitalism (sau socialism de stat).

Astfel, tot ceea ce e cunoscut in Europa de Est sub numele de Tranzitie devine un interstitiu firesc asezat intre doua oranduiri care nu mai apar atat de diferite. Transformarea nomenclaturii in politicieni si capitalisti si transformarea cetatenilor in masa de consumatori devine astfel mult mai usor de inteles.

Aceasta e si cartea care a starnit in mine interesul pentru Departamentul Securitatii Statului.



Articole:



1) Gabriel Catalan, Mircea Stanescu - Scurta Istorie a Securitatii (publicat in 2004)

Textul se poate downloada direct de la adresa de mai sus si se gaseste la pagina 38 din fisierul pdf. Interesanta este concluzia autorilor de la pag. 50, unde acestia estimeaza ca ofiterii securitatii au ramas mai departe angajati in SRI dupa 1990, ca CNSAS nu a reusit de fapt decat sa ii protejeze si ca in final suprastructura societatii romanesti (politica si economica) a ramas sub controlul fostilor si actualilor ofiteri de informatii si a institutiilor pentru care acestia lucreaza.

2) Liviu Ţăranu - Evoluţia spionajului românesc după defecţiunea generalului Ion Mihai Pacepa (1978-1989)

'Impactul defecţiunii generalului Ion Mihai Pacepa s-a reflectat în schimbarea forţată a cadrelor din conducerea DIE şi refacerea statelor de funcţiuni. Structura organizatorică a spionajului românesc, după reorganizarea din toamna anului 1978 şi până în decembrie 1989, a rămas însă, în linii mari, aceeaşi, cu menţiunea că în anii '80 au fost înfiinţate mai multe unităţi cu destinaţie economică.'